Zi ploioasă pe Calea Victoriei, surprinsă de fotograful Iosif Berman
Descriere: Celebrul fotograf român de origine evreiască, Iosif Berman, surprinde un cadru din viața cotidiană a Bucureștiului, pe una dintre cele mai cunoscute artere de circulație, Calea Victoriei. Iosif Berman este recunoscut în domeniul vizual pentru activitatea sa ca fotoreporter de război, fotograf de teren al sociologului Dimitrie Gusti, dar și ca fotograf oficial al Curții Regale Române. În perioada 1925-1938, Berman a lucrat ca fotoreporter pentru publicații cunoscute ale vremii, precum: "Adevărul", "Dimineața" și "Sportul". Cele mai importante documente vizuale ale perioadei interbelice au fost obținute cu ajutorul lui Berman, fiind considerat primul foto jurnalist al presei românești. Intitulată "Ieri, pe Calea Victoriei", fotografia ilustrează o zi de toamnă ploioasă, la intersecția dintre Calea Victoriei și Bulevardul Elisabeta. Grupuri de persoane cu umbrele trec pe stradă, privind în vitrinele spațiilor comerciale și a hotelurilor situate pe bulevard. Cadrul este realizat din fața Hotelului Capitol, în timp ce o femeie privește spre terasa strânsă din fața clădirii. Un grup de bărbați, aflat în spatele femeii, înaintează pe aceeași parte a străzii. În fundal, se remarcă Grand Hôtel du Boulevard, precum și clădiri ce adăposteau magazine și instituții, Calea Victoriei fiind recunoscută pentru amplasamentul acestor spații de-a lungul bulevardului. Cadrul surprins spontan într-o zi ploioasă relevă o atmosferă mai puțin aglomerată din centrul Bucureștiului, imortalizând aspecte din viața urbană a trecătorilor.