Descriere: Eveniment de inaugurare la care sunt prezente autoritățile locale din București, dintr-un sector al Capitalei. Trei dintre oficiali se află în fața unei panglici simbol, ce urmează a fi tăiată pentru deschiderea oficială. În partea dreaptă este prezent locotenent N. Tănase, consilier comunal, iar în partea stângă, Jean Lucescu, ajutor al primarului sectorului II Negru din Capitală. În centru, un oficial se pregătește pentru tăiatul panglicii. În spatele celor trei reprezentanți locali, se află un preot, prezent pentru desfășurarea unei slujbe religioase. Pe fundal se observă o clădire, evenimentul având loc în aer liber, într-un cartier bucureștean.