Scroll pentru zoom ·
Drag pentru deplasare ·
Zoom in ·
Zoom out ·
Reset
Ecran
complet
Activitate la prisacă
Descriere: Grup de apicultori surprinși în timpul desfășurării activității la o stupină. Grupul este împărțit în două părți: cei din dreapta se regăsesc lângă stupii de albine, amplasați în cutii de lemn speciale, pe suport, iar cei din stânga pregătesc colectarea mierii în recipiente metalice și butoaie din lemn. Bărbații din zona stupilor par a inspecta prisaca pentru buna ei funcționare. Aceștia poartă costum cu cămașă, cravată și pălărie, ținută ușor diferită de apicultorii din stânga, îmbrăcați mult mai simplu. Amplasarea stupilor de albină a fost realizată în interiorul unei curți, unde se observă și existența a două clădiri, o casă tradițională, ce are o sârmă pentru uscarea rufelor în zona din față, și o anexă, lângă stupii albinelor.