Scroll pentru zoom ·
Drag pentru deplasare ·
Zoom in ·
Zoom out ·
Reset
Ecran
complet
Membrii ai Familiei Regale la un eveniment oficial
Descriere: Membrii parte din Familia Regală se află la un eveniment oficial, fiind surprinși la tribuna regală, decorată cu ghirlande din plante și flori. Se remarcă prezența Principesei Ileana, alături de soțul său, Arhiducele Anton de Austria, aflați în partea stângă a tribunei, urmărind evenimentul. În partea dreaptă, se regăsește Regina Mamă Maria alături de un reprezentant oficial, care îi prezintă Alteței Sale un titlul onorific, cel mai probabil un premiu ce urma a fi prezentat în cadrul manifestării. Cele două Altețe Regale feminine poartă pălării, Regina Maria remarcându-se prin accesoriile atașate hainei și a colierului de perle de la gât. Domnii poartă costume elegante. Tribuna se află pe un stabiliment de piatră, împrejmuită cu gard din lemn, decorat cu ghirlande. Cel mai probabil evenimentul are loc în afara Bucureștiului, la Sinaia.
Personaje: Principesa Ileana; Arhiduce Anton de Austria; Regina Maria; reprezentant oficial.