Descriere: Într-o aulă a Facultății de Farmacie din București, a fost organizată o comemorare a profesorului dr. Mihail Georgescu, recent decedat în Franța: Dimineața, Anul 31, nr. 10117 din 25 februarie 1935. De la pupitrul din centrul sălii, se susțin diverse cuvântări omagiale. În picioare, ținând un discurs, se află profesorul doctor Ion Vintilescu, decanul Facultății de Farmacie. Audiența urmărește discursul omagial, fotografia fiind realizată din public. Se observă în partea stângă a sălii, o planșă a tabelului periodic al elementelor, folosit în domeniul chimiei, iar pe mese se află recipiente de laborator cu diferite substanțe. În partea dreaptă, există și o chiuvetă de laborator. Evenimentul comemorativ includea și amintirea unor persoane din domeniul farmaceutic și științific ce au donat în scop caritabil pentru studenții facultății.