Meci de fotbal dintre Ripensia Timișoara și Admira Austria pe Stadionul Venus
Descriere: Instantaneu surprins în timpul unui meci de fotbal dintre Ripensia Timișoara și Admira Austria, în cadrul unui campionat de fotbal desfășurat în Capitală, ce a reunit pe Stadionul Venus unele dintre cele mai bune echipe ale României și Austriei: Realitatea Ilustrată, Anul 11, nr. 553 din 25 august 1937. Doi jucători se află în atac, încercând preluarea mingii. Cel din echipa austriacă deține balonul, alergând spre poartă. Rivalul său încearcă să preia mingea, alergând în partea dreaptă. În cele din urmă, meciul s-a finalizat cu victoria Admirei contra Ripensiei, cu un scor de 5 la 3. Jucătorii echipei Admira poartă un echipament format din tricou și pantaloni scurți de culori deschise, în timp ce adversarii poartă un echipament în culori închise. Tribunele dedicate spectatorilor sunt pline, aceștia urmărind fazele spectaculoase ale campionatului. Deasupra tribunelor se remarcă o serie de panouri publicitare, cu diferite reclame, printre care: "Luboil", "Gazeta Sporturilor".