Cursă de cai urmărită de spectatori la Hipodromul Băneasa
Descriere: Eveniment sportiv organizat la Hipodromul Băneasa, unde spectatorii au ocazia să urmărească o cursă de cai. Terenul propriu-zis al circuitului este delimitat de zona publicului prin garduri. În cursă se află șase cai alături de jocheii lor în șa, surprinși în galop, vizibili în prim plan. Spectatorii urmăresc, de pe margine sau din tribune, competiția sportivă destul de strânsă. Ținutele persoanelor remarcate în imagine sunt unele elegante, specifice epocii. Pe partea cealaltă a hipodromului, se observă mai multe persoane, acolo fiind amplasată tribuna. Bărbații sunt în majoritate prezenți la eveniment, deși apar și femei în audiență, remarcate inclusiv în prima linie, lângă gardul de protecție, cât mai aproape de terenul hipodromului.