Teofil Sidorovici prezent la un eveniment aviatic alături de pilotul George Valentin Bibescu
Descriere: Eveniment cu specific aviatic, organizat cel mai probabil pe Aerodromul de la Băneasa. În imagine, aflat în partea dreaptă, este Teofil Sidorovici, însoțit de un grup al oficialilor, surprinși în timpul desfășurării festivităților. Sidorovici a fost comandantul Străjeriei, organizația de tineret a regimului carlist al lui Carol al II-lea, și ministru al propagandei naționale în Guvernul Gheorghe Tătărăscu din perioada 1940. Acesta poartă uniformă specifică Străjerilor, cu decorații, și o bască de culoare deschisă pe cap. Alături de comandant, se află în partea stângă, pilotul George Valentin Bibescu, fondatorul aeroportului Băneasa din București. Valentin Bibescu a fost fondatorul Automobil Clubul Român în 1904. Între anii 1911 și 1912, George Valentin Bibescu a deținut funcția de comandant al Școlii de pilotaj de la Cotroceni. În plus, pilotul român a fost președintele Federației Aeronautice Internaționale. Acesta poartă un costum simplu, cu pălărie, și urmărește alături de Sidorovici, spectacolul aviatic de pe cer. Grupul este format și din alte personalități politice și militare, regăsite în spatele delimitării terenului de public, printr-un gard.
Personaje: Teofil Sidorovici; George Valentin Bibescu; oficialități.