Majestatea Sa, Regele Carol al II-lea, ține un discurs în Parlament la deschiderea sesiunii parlamentare
Descriere: Majestatea Sa, Regele Carol al II-lea, susține un discurs în Parlament, la deschiderea sesiunii parlamentare. Aflat la tribună, suveranul rostește către oficiali, parlamentarii și senatori, discursul specific începerii unei noi sesiuni în cadrul Parlamentului. Regele este însoțit la tribună de către fiul său, Mare Voievod Mihai. Ambii suverani poartă uniforme militare cu decorații, Carol al II-lea având peste o mantie specifică Ordinului Militar "Mihai Viteazul". În partea dreaptă și stângă a tribunei centrale, se află oficiali ai Guvernului, fiind remarcate câteva personalități remarcante ale politicii românești din acea perioadă. În partea stângă, se află Alexandru Vaida-Voevod, care deținea la acel moment funcția de Președinte al Camerei Deputaților. În partea opusă, întors cu spatele, se regăsește Gheorghe Tătărescu, în funcția de prim-ministru al României. Toți membrii prezenți din sală poartă uniforme militare. Inclusiv la lojele superioare, se află oficiali, ce urmăresc discursul de deschidere.
Personaje: Regele Carol al II-lea; Mare Voievod Mihai; Alexandru Vaida-Voevod; Gheorghe Tătărescu; oficiali; membrii Parlament.