Festivități regale la Turnu Severin în prezența Majestăților Sale, Regele Carol al II-lea și Mare Voievod Mihai
Descriere: Festivități organizate la Turnu Severin, cu ocazia vizitei regale a Majestăților Sale, Regele Carol al II-lea și Mare Voievod Mihai: Ilustrațiunea Română, Anul 11, nr. 21 din 17 mai 1939. În imagine, Regele Carol al II-lea ține un discurs în locul unde fostul suveran, Regele Carol I, a pășit pentru prima dată în România, la venirea sa în 1866. Pe acel loc urma să fie amplasată o piatră comemorativă, momentan acoperită. Suveranul rostește o cuvântare în amintirea lui Carol I, apoi dezvelește monumentul în prezența fiului său, Mare Voievod Mihai, a oficialităților și invitaților. Regele Carol al II-lea poartă uniformă militară, peste care are o mantie specifică Ordinului Militar "Mihai Viteazul". De asemenea, fiul său poartă o uniformă cu decorații și bonetă. Unul dintre ofițerii prezenți la ceremonie ține un microfon, aflat pe un stativ, în apropierea suveranului, pentru o acustică mai bună, evenimentul fiind organizat în aer liber. În depărtare, se observă trupe de militari, în formație, ce urmăresc manifestațiile.
Personaje: Regele Carol al II-lea; Mare Voievod Mihai; oficialități; trupe militare.