Sărbătoarea Regimentului de Gardă "6 Mihai Viteazul" în prezența Majestăților Sale, Regele Carol al II-lea și Mare Voievod Mihai
Descriere: Festivități în cadrul Regimentului de Gardă "6 Mihai Viteazul", în prezența Altețelor Sale Regale, Carol al II-lea și fiul său, Mare Voievod Mihai. Evenimentul a avut loc în sezonul sărbătorilor de iarnă, astfel cei doi suverani sunt surprinși în timp ce oferă daruri militarilor din cadrul regimentului, într-un decor festiv. Regele Carol al II-lea înmânează fiecărui militar în parte câte o carte, fiul său, Mihai, ajutându-l prin ținerea teancului de cărți în mâini. Atât Regele, cât și Marele Voievod, poartă uniforme militare de gală, cu decorații. În spatele celor două Altețe Regale, se află colonel Diaconescu, comandantul regimentului, prezent în cadrul ceremoniei de oferire a darurilor. În sală, membrii regimentului de gardă așteaptă rândul pentru a primi darul. Pe fundal, se observă un brad natural împodobit și decorațiuni specifice de iarnă, ce completează atmosfera de sărbătoare.
Personaje: Regele Carol al II-lea; Mare Voievod Mihai; colonel Diaconescu; membrii Regiment de Gardă.