Mare Voievod Mihai în cadrul unei acțiuni de plantare a pomilor, împreună cu membrii Străjeriei
Descriere: Acțiune desfășurată de organizația de tineret, Straja Țării, într-o pădure din apropierea Bucureștiului. Marele Voievod Mihai, fiul suveranului Carol al II-lea, participă la plantarea pomilor, împreună cu oficiali și membrii ai Străjeriei. Mihai poartă un palton lung, din piele, și o beretă albă, parte din uniforma specifică organizației. Fiul suveranului trece în revistă formațiile de Străjeri adunate în pădure pentru activitate. La trecerea sa prin fața membrilor, aceștia execută salutul cu mâna dreaptă ridicată, un gest simbolic folosit în acea perioadă, ce exprima autoritatea regimului condus de Carol al II-lea. În partea stângă, se remarcă colectivul tinerelor parte din organizație, ce poartă uniforma specifică, formată din cămașă albă, fustă, palton și nelipsita beretă albă pe cap. În grupul oficialilor ce îl însoțește pe Marele Voievod Mihai, se regăsește Teofil Sidorovici, comandantul Străjeriei. În depărtare, un reporter imortalizează evenimentul, ridicat pe plafonul unui automobil.
Personaje: Mare Voievod Mihai; Teofil Sidorovici; membrii Străjeria; reporter.