Eveniment oficial în cadrul Institutului Superior de Cercetări Agronomice, în prezența Regelui Carol al II-lea
Descriere: Conferință susținută în cadrul unui eveniment, organizat la Institutul Superior de Cercetări Agronomice din Capitală. Evenimentul beneficiază de prezența Alteței Sale Regale, Carol al II-lea, aflat la pupitrul central, în picioare, surprins în timpul desfășurării ceremoniei religioase. Suveranul poartă uniformă militară albă, cu decorații, luând parte la momentul omagial. În partea dreaptă, se remarcă Vasile Sassu, președinte al Partidului Național Liber, filiala Constanța și fost ministru al Agriculturii. Grupul oficialilor se regăsește se află în picioare în timpul slujbei religioase, alături de suveran. În partea dreaptă, un sobor al preoților oficiază ceremonia, fiind amenajat un loc special.
Personaje: Regele Carol al II-lea; Vasile Sassu; oficiali; sobor preoți.