Conferință în cadrul Fundației "Carol I", în prezența Majestăților Sale, cu ocazia aniversării sportului românesc
Descriere: Altețele Sale, Regele Carol al II-lea și Mare Voievod de Alba Iulia Mihai, participă la o serie de festivități organizate în Capitală, cu ocazia împlinirii a 25 de ani de existență a sportului românesc. În cadrul festivităților, a avut loc o conferință dedicată evoluției sportului românesc, la 25 de ani de la înființarea primului organism sportiv românesc de către Regele Carol al II-lea. Evenimentul s-a desfășurat la Fundația "Carol I", unde Majestățile Sale, se regăsesc la tribuna principală, surprinși în timpul audierii discursurilor. În partea stângă, pe scenă, se află Constantin Angelescu - Ministrul Instrucțiunii Publice, ce ține un discurs la deschiderea conferinței. Sala plină de invitați urmărește manifestațiile. În partea centrală, se remarcă o serie de oficialități prezente la festivități, precum prim-ministrul Gheorghe Tătărescu, general Constantin Ilasievici - Ministrul Apărării, Teofil Sidorovici - comandantul Străjerilor, dar și oficiali din partea oficiului sportiv.
Personaje: Regele Carol al II-lea; Mare Voievod de Alba Iulia Mihai; Gheorghe Tătărescu; Teofil Sidorovici; Constantin Ilasievici; Constantin Angelescu; oficiali.