Majestatea Sa, Regele Carol al II-lea, în vizită în tabăra cercetașilor din Poiana Brașov
Descriere: Vizită regală la Poiana Brașov, în tabăra de vară a cercetașilor din zonă. Majestatea Sa, Regele Carol al II-lea, alături de oficiali și reprezentați ai cercetașilor, pășește în tabără, în timp ce îi sunt prezentate date și informații despre starea organizației. Suveranul poartă o ținută similară uniformei de cercetași, formată din palton lung cu pălărie pe cap. Mulțimea urmează pe Rege în vizita regală, remarcându-se preponderent același tip de uniformă. În cadrul mulțimii se remarcă și un grup format din adolescenți, în costume populare, ce asistă la primirea suveranului în tabără. În depărtare, se observă o serie de corturi, așezate lângă brazi, parte din tabără. În acea perioadă, Regele Carol al II-lea preluase rolul de comandant al cercetășiei, urmând ca acesta să înființeze o organizație unică pentru tineret, ce reunea toate asociațiile, inclusiv cercetașii, într-o formațiune unică, aflată sub controlul și supravegherea sa directă, și anume Straja Țării sau Străjeria.
Personaje: Regele Carol al II-lea; reprezentanți cercetași; grup adolescenți; oficiali; mulțime.