Majestatea Sa, Regele Carol al II-lea, în vizită în tabăra cercetașilor din Poiana Brașov
Descriere: Vizită regală la Poiana Brașov, în tabăra de vară a cercetașilor din zonă. Majestatea Sa, Regele Carol al II-lea, alături de oficiali și reprezentați ai cercetașilor, pășește în tabără, în timp ce îi sunt prezentate date și informații despre starea organizației. Suveranul poartă o ținută similară uniformei de cercetași, formată din palton lung cu pălărie pe cap. Mulțimea urmează pe Rege în vizita regală, remarcându-se preponderent același tip de uniformă. Suveranul este însoțit în cadrul inspecției de către Alteța Sa Regală, Principele Nicolae, și colonel Sâmboteanu, ajutorul comandant al Marii Legiuni. În acea perioadă, Regele Carol al II-lea preluase rolul de comandant al cercetășiei, urmând ca acesta să înființeze o organizație unică pentru tineret, ce reunea toate asociațiile, inclusiv cercetașii, într-o formațiune unică, aflată sub controlul și supravegherea sa directă, și anume Straja Țării sau Străjeria. În depărtare, se observă o cabană, aflată la poalele munților.
Personaje: Regele Carol al II-lea; Principele Nicolae; colonel Sâmboteanu; reprezentanți cercetași; oficiali; mulțime.